La întrecere cu țestoasele pe Munții Măcinului

Perioada: 18 – 19 iulie 2019

Prima aventură din seria montană a acestei veri începe în Dobrogea, mai exact în Munții Măcinului. Dacă nu ai auzit până acum de ei și totuși ai vrea să ieși un weekend din casă pentru a te bucura de niște oxigen, eu zic să începi de aici:

Pornim din București, fără prea mare grabă, trecem de Brăila și luăm bacul la Smârdan. „Operațiunea” de traversare a Dunării se desfășoară mai repede decât ne-am fi închipuit. Mașinile sunt ghidate cu răbdare, fiecare spre locul ei, într-o coregrafie prestabilită, astfel încât să fie folosit util tot spațiul. Ajungem printre ultimii din această serie, deci coborâm printre primii, lucru ce se întâmplă în maximum 5 minute.

După un drum total de aproximativ 4 ore, iată-ne ajunși în fața celui mai vechi lanț muntos din țară (mai bine de 300 de milioane de ani).

Auzisem că nu sunt genul de munți care să se remarce prin înălțimea lor, cel mai înalt vârf ajungând la abia 467 m (Vf. Țuțuiatul), iar mintea mea a asociat imediat decorul cu cel al unor dealuri mai semețe. Ei bine, nu a fost așa, Munții Măcinului bifează toate condițiile necesare pentru a-și merita titulatura: relief stâncos, cu floră și faună diversificată, exact cum veți vedea în cele ce urmează.

O primă precizare pe care trebuie să o fac este legată de durata drumeției: 2 zile întrerupte de o noapte „furtunoasă”. Trebuie să menționez că, în premieră, am înnoptat într-un cort, la baza muntelui. Anotimpul ales pare a fi cum nu se poate mai potrivit (în teorie), iar tipul de munte, mic și inofensiv garantează o oarecare siguranță. Lăsăm mașina în incinta mănăstirii de la baza muntelui, „în paza Domnului”, pentru că nimeni nu pare să fie prin preajmă.

Alegem Traseul Culmea Pricopanului, despre care auzisem că ar avea cele mai frumoase priveliști și decidem să îl parcurgem în sensul invers al acelor de ceasornic.

Dacă aveți răbdare să citiți informațiile de mai jos, de la fața locului, veți observa niște tarife care se vor a fi achitate. Doar că noi nu am întâlnit pe nimeni care să ne ceară contravaloarea intrării în parc sau a campării, așa că ne-am văzut de drum.

Traseul este marcat cu o bandă albastră între alte două benzi albe și are o lungime de 8 km, pe care noi i-am parcurs lejer în vreo 3 ore și 30 de minute.

Cum de oameni nu dăm, suntem nevoiți să-i salutăm direct pe „băștinași”. Așa reușim să facem cunoștință cu un gândac, cam de dimensiunea unui pumn, o șopârlă ce se bronzeză în liniște și o țestoasă foarte grăbită, care întârzie la propria-i aniversare de mai bine de un veac.

Traseul este bine marcat, trebuie doar să fii cu ochii în patru, căci s-ar putea să te mai lovești de răscruci de drumuri.

Doar o chestiune de perspectivă :))

Vegetația oferă un pachet complet: de la arbuști, tufe, mușchi de copac, ierburi de diferite înălțimi, garofițe și până la pădurile care îți pun la dispoziție cantitatea de umbră necesară să îți refaci puterile pe o vreme foarte însorită.

Până și lipsa vegetației abundente pe alocuri și înlocuirea acesteia cu stânci erodate este fascinantă. Te și proiectezi cu milioane de ani în urmă, stând la taclale cu dinozaurii și dezbătând știrile cotidiene.

Nu suntem pe traseul care să ne ducă pe cel mai înalt vârf, dar tot ne bucurăm să atingem Vf. Sulukul Mare, cel mai mare din zonă, de altfel.

Am auzit bine, priveliștea chiar merită!

Traseul, în sine, nu a fost foarte lung, dar nu l-aș caracteriza ca fiind nici ușor. Pentru neinițiați este de nivel mediu, dar cred că oricine îl poate face cu puțin avânt. Pare a nu fi foarte popular, pentru că ne-am întâlnit cu maximum 3 persoane pe drum, iar campingul de la baza muntelui era, de asemenea, gol.

Cu cortul pentru prima dată

Trebuia să o încerc și pe asta! Prea văzusem prin toate desenele animate din copilărie, persoanje care mergeau în tabără cu cortul și prea atractiv arăta totul. Cu proaspătul achiziționat cort și sacii de dormit, uite-ne la poalele Măcinului, lângă un camping gol (vorba vine că ar fi „camping”, în afară de niște băncuțe și o toaletă ostilă, nu oferă mai multe decât o face natura).

Montăm cortul la umbra unui dud. Se dovedește a fi extrem de ușor de asamblat. Totuși zona pare bine securizată, pentru că ne trezim luați la rost de un alt țestos. Doar s-a asigurat că nu vom sta mult pe teritoriul lui și a plecat de grabă la ziua surorii pe care am cunoscut-o mai devreme.

Cina e servită în aer liber, la fix cât să asistăm la un apus lent și spectaculos. O zi plină își cere porția consistentă de somn. Destul de obosiți, mai dăm câte un bobârnac unei furnici rătăcite, având grijă să închidem repede fermoarul cortului, pentru a nu ne trezi invadați de țânțari sau cine știe ce alte insecte și ne băgăm la somn.

Mi-ar fi plăcut să spun că am dormit bine! Temperatura de afară, a fost destul de ridicată, ce să mai zic de cea din cort? Mă trezesc la miezul nopții, deschizând rapid cele două rânduri de fermoare (partea interioară și cea exterioară), pentru a lua o gură mare de aer. Desigur, uitasem să deschidem sistemul de aerisire (începători), lucru pe care l-am remediat ulterior. În felul ăsta reușim să compensăm lipsa de oxigen și mai primit două furnicuțe „în casă”, pe care nu ne e ușor să le evacuăm.

Se face dimineță, într-un final, și alegem să mai petrecem ceva timp la locul de campare. La lumina clară a zilei par mult mai explicabile lucrurile. Mai exact, te poți aștepta să-ți intre furnici în cort, dacă acesta este amplasat pe mușuroiul lor. Scoatem rapid cuiele din pământ în care este prins și îl mutăm câțiva metri mai departe. Acum nimeni nu mai deranjează pe nimeni și se restabilește armonia.

Morning view

E amuzant cum îmi imaginam niște dealuri, pe care nici nu vom avea ce să facem timp de 2 zile, iar realitatea a făcut să dăm de suișuri și coborâșuri, care ne-au epuizat suficient cât să fim mai rezervați a doua zi și să o păstrăm pentru odihnă.

Plecăm spre casă după alte câteva ore petrecute în zonă. Oprim pe drum, în apropiere de Smârdan, pentru a admira o adevărată mlaștină. Nu am mai văzut atâția răcănei (brotăcei) la un loc vreodată! Nu reușesc să-i surprind în poze pentru că se camuflează perfect.

Și pentru că scenariile de film se încheie uneori cu apusuri memorabile, avem și noi unul, ceva mai autohton, pe drumul de întoarcere spre București.

Rezumat

Durata traseului: 3 h 30 min

Marcaj: bandă albastră

Lungime traseu: ~ 8 km

Dificultate: traseu mediu

Bine de știut

#Tarife 💸

Cum aminteam în prima parte, este necesar să luați bacul, în localitatea Smârdan. Tariful este de 20 RON pentru mașină și 2.5 RON/persoană. Așadar, noi am plătit 25 RON pentru a trece pe cealaltă parte a Dunării.

Intrarea în incinta parcului este de 6 RON/ persoană, la fel fiind și cel pentru campare. Dar, cum deja am spus, nu a existat nimeni care să ne solicite această taxă.

#Pericole 🚫

Consider că este un traseu de dificultate medie, pe care îl poate executa oricine are un echipament minim (bocanci, polar, șapcă – ultranecesară vara, loțiune de soare, îmbrăcăminte sport, rucsac) . Cel mai inconfortabil aspect a fost legat de temperatura ridicată, dar de voi depinde în ce perioadă optați să îl parcurgeți.

Dacă alegeți să faceți acest traseu vara, e foarte important să aveți la voi suficentă apă, pentru că există pericolul deshidratării. Temperaturile sunt destul de ridicate. Nouă ne-au ajuns la fix cam 3 litri pe parcursul întregului traseu, dar am fost la limită. Uletrior am aflat că ar exista o sursă de apă la Izvorul Fântâna de leac, dar nu am inclus și acest punct în traseu.

#Recomandări ℹ

Nu strică să aveți mâncare la voi, ba chiar este necesar. Nu luați produse nici prea sărate, nici prea dulci, pentru a nu vă epuiza rezerva de apă. Noi am optat pentru sandwichuri și fructe dehidratate (nu ne-am putut abține nici de la napolitanele cu ciocolată).

Recomand Autan spray contra țânțarilor și Autan gel, pentru mușcăturile de după, în caz că ați întârziat cu spray-ul. Departe de a face reclamă, e doar un sfat prietenesc de la cineva care are în permanență semne de înțepături pe corp. Am folosit produsele astea atât pe parcursul traseului, din motive de prevenție, cât și pe timpul nopții, când amenințările au crescut. S-au dovedit a fi eficiente.

Sunt foarte multe furnici în zonă, iar mușuroaiele lor sunt subtile, nu precum cele de cârtiță, așa că mare grijă unde alegeți locul de campare. Pot deveni foarte agasante!

#Hartă traseu

Traseul turistic Culmea Pricopanului

Acestea fiind spuse, recomand Munții Măcin pentru un traseu pestriț, plin de surprize plăcute. Frumusețea unui munte e greu de exprimat în cuvinte sau de arătat prin imagini, așa că cel mai bine ar fi să vă convingeți cu ochii voștri!

Pe mâine! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s