La mulți ani, Dumitru Prunariu!

Greu de crezut că mai sunt oameni cărora acest nume să nu le spună nimic. Dacă totuși există, poate se lămuresc în cele ce urmează.

14 mai 1981 – D. D. Prunariu devine singurul român care a zburat vreodată în spațiu.

Raport înainte de Star. 14 mai 1981

Misiunea la care a luat parte se numește Soyuz 40, timpul pe care l-a petrecut în spațiu este de 7 zile, 20 de ore și 42 de minute, iar performanța la care a ajuns nu a mai fost egalată de niciun alt român.

Astăzi, 27 septembrie 2018, Dumitru Prunariu împlinește vârstă de 66 de ani și se bucură de „câteva” funcții, atât pe plan național, cât și pe plan internațional, precum:

  • Președinte al Comitetului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Utilizarea Paşnică a Spaţiului Extra-atmosferic
  • Vicepreşedinte al Institutului European pentru Managementul Riscului, Securităţii şi Comunicării (EURISC)
  • Reprezentant al României în cadrul Autorităţii Europene de Supervizare a Sistemelor de Sateliţi pentru Navigaţie Globală
  • Preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Agenției Spațiale Române.

Pasiunea pentru zbor

Încă de la o vârstă fragedă, Dumitru Prunariu a manifestat un deosebit interes pentru tainele zborului și nu numai.

Ca și elev, a obținut premii importante în aeromodelism. Era foarte pasionat și de fotografie, abilitate ce i-a prins foarte bine în zborul cosmic, în timp ce manevra aparatul luat cu el „incognito”, pentru a imortaliza scene memorabile.

Referitor la ziua de 12 aprilie 1961, ziua primului zbor al primului om în spațiu, Dumitru, care pe atunci avea doar 8 ani, își amintește următoarele:

„Ochii mei căutau cerul și încercam să deslușesc înțelesul acelei întâmplări. Știam că acolo unde a zburat Gagarin este foarte sus, că acolo nu mai este aer, că viteza rachetei lui este mult mai mare decât a avioanelor care treceau pe deasupra orașului, nimic mai mult. Puzderie de întrebări îmi străbăteau mintea și așteptam sosirea tatei ca să-l supun tirului meu, conștient fiind că atunci nu m-ar fi crezut nimeni… Priveam tăcut la toți oamenii aceia transfigurați de atingerea imposibilului până mai ieri. Timpul se dilatase, emoțiile creșteau. Apoi a sosit vestea că Iuri Gagarin s-a întors din Cosmos în siguranță pe Pământ. Este greu de descris momentul acela!” („Considerații personale la aniversarea de 50 de ani de cosmonautică pilotată”, Revista „Philatelica.ro”)

Pregătirea pentru cosmos

Ceea ce părea a fi o întâmplare, și anume selecționările pentru programul „Intercosmos”, s-a dovedit a schimba viitorul unei țări și al unui om parcă predestinat pentru această misiune.

În aprilie 1977, dintre 17 ingineri înregimentați în unitatea militară din Bacău, doar 3 candidați rămân în cursa pentru zborul spațial: Dumitru Prunariu, alături de Dumitru Dediu și Cristian Guran.

Dumitru Dediu și Dumitru Prunariu.1978. Candidații români la zborul spațial

A urmat plecarea din țară, pentru aproximativ 3 ani, în Orășelul Stelar din apropierea Moscovei, unde au avut parte de o pregătire de specialitate ca și candidați cosmonauți.

„După doi ani de cursuri teoretice şi numeroase examene şi teste, intrai în fiecare zi în uriaşa sală a simulatoarelor. Într-o parte a clădirii se afla laboratorul orbital «Saliut» în mărime naturală. În cealaltă parte a sălii, te aştepta copia perfectă a navei cosmice în care cosmonauţii urmau să se afle în timpul startului, manevrelor orbitale şi aterizării şi în care aveau să fie efectuate toate exerciţiile de cuplare cu laboratorul orbital. Instructorii făceau în aşa fel încât la fiecare antrenament să te supună unor diverse situații limită care ar fi putut să apară în zborul real, cărora trebuia să fii capabil să le faci faţă într-un timp-record”.

Într-un final, cel ales pentru misiune a fost Dumitru Prunariu, împreună cu rusul Leonid Popov.

Leonid Popov (dreapta) și Dumitru Prunariu

Nu vreau să detaliez mai mult, pentru că tot ce vă doriți să citiți despre singurul român care a părăsit atmosfera terestră găsiți în cartea lui Annie Muscă, „Dumitru-Dorin Prunariu – biografia unui cosmonaut”. Eu am achiziționat-o de la un chioșc de ziare din zona Kogălniceanu, în urmă cu 2 ani, exact în ziua în care D. Prunariu împlinea 64 de ani.

O recomand cu sinceritate, principalul motiv constituidu-l completările directe ale cosmonautului, precum ceea ce am citat mai sus. Mărturisirile acestuia te transpun în persoana lui și te scot din confortul acestei minuscule planete, ducându-te acolo unde „uneori, din cauza norilor, Pământul părea un ghem de vată impenetrabilă”.

Întâlnirea mea cu Dumitru Prunariu

Personal, l-am întâlnit pe unicul cosmonaut român în cadrul unui eveniment de carte, în amintirea regretatului pilot militar și scriitor Doru Davidovici. Evenimentul a avut loc la Cercul Militar, București, pe data de 17 noiembrie 2015.

Ca și boboc, în anul I de facultate (aceeași facultate pe care a absolvit-o și domnia sa) eram foarte încântată de această întâlnire. Atât de încântată, încât am căutat 2 zile încontinuu o carte prin toate anticariatele pe care le tocmai „le descoperisem” ca nou venită în București, dar în zadar. Cartea despre care vorbesc se numește „La 5 minute după cosmos” și îmi deschisese ochii, nu cu mult timp în urmă, referitor la ceea ce a însemnat zborul în cosmos al singurului român. Erau descrise toate stagiile de pregătire fizică și psihică pe care le-au întâmpinat cosmonauții și multe alte detalii valoroase.

Voiam să fac din nou rost de ea pentru a putea reîmprospăta ceea ce citisem și pentru a-i adresa întrebările aferente. Evident, singurul loc în care o mai puteam găsi era pe OLX, iar livrarea ar fi durat mai mult timp decât aveam eu la dispoziție.

Am hotărât să merg așa și să mă bucur de moment. Am fost plăcut surprinsă să întâlnesc un om modest, îmbrăcat ca atare, zâmbitor și sfios. Greu de crezut că o persoană, aparent „obișnuită” a reușit performanța de a fi primul și singurul român care a avut parte de „zborul spațial”.

Am fost atât de entuziasmată de prezența acestuia în același spațiu cu mine, încât m-am mulțumit doar să-l ascult și să-l privesc, conșientizând valoarea lui la nivel mondial.

Cu o voce caldă și cuvinte simple, dar rezonante, a răspuns tuturor întrebărilor adresate.

Ulterior, l-am mai putut reîntâlni la evenimente organizate în cadrul Facultății, unde cu veșnicul zâmbet pe buze a lămurit curiozitățile tuturor celor prezenți.

Voi încheia acest articol, împărtășindu-vă una dintre scenele văzute prin ochii cosmonautului în timpul misiunii, iar continuarea o veți citi în cartea despre care tocmai v-am spus.

„Privind spre sud, în serile senine de vară din perioada pregătirii, îmi căutam uneori pe cer constelaţia specifică zodiei mele, Libra. Puțin mai jos, în stânga ei, descopeream apărând provocator, deasupra liniei orizontului, câteva stele strălucitoare care știam că fac parte din capul impresionantei constelații sudice, Scorpionul. Parcă-mi doream să urc tot mai sus şi să văd şi partea din ea pe care o ascundea orizontul. Teoretic, ştiam de la Planetariu cum arată, dar acolo erau doar spoturi de lumini proiectate pe o boltă artificială, nimic din măreţia şi profunzimea ei adevărată. Şi iată-mă în Cosmos, putând să admir într-o oră şi jumătate şi constelaţiile nordice, dar şi pe cele sudice, care parcă se perindau ca la paradă prin faţa ochilor mei. Şi iată-l şi pe falnicul, enigmaticul şi dominatorul Scorpion, dezvăluindu-mi-se întreg, în adevărata lui măreţie, contopindu-se parcă cu stelele echilibratei Balanţe, care odată constituise cleştele sudic și cel nordic al său.”

Sursa fotografiilor: arhiva personală; cartea „Dumitru-Dorin Prunariu – biografia unui cosmonaut”, de Annie Muscă

Pe mâine! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s