Se întâmplă în fiecare ultimă duminică din martie – schimbarea orei. Noi spunem că „dăm ceasul înainte cu o oră”. Duminica dimineața cam toată lumea se plânge pe tema asta sau dacă nu ai întâlnit unul nemulțumit, înseamnă că e încă în pat, mai doarme o oră.
Bunica mea nu lăsa anul nou să vină, fără să-și achiziționeze clasicul calendar creștin-ortodox. Primul lucru pe care-l făceam era să-l analizez amănunțit. Ce îmi atrăgea atenția în mod deosebit era specificația de sub numele fiecărei luni:
- ianuarie: ziua 10 ore, noaptea 14 ore
- februarie: ziua 11 ore, noaptea 13 ore
- martie: ziua 12 ore, noaptea 12 ore (…)
Așa am aflat de schimbarea orei, care în România s-a adoptat pentru prima dată în 1939, urmând a fi suspendată în 1943. A reintrat în vigoare în ’79 și s-a păstrat până astăzi.
Cel care a venit pentru prima oară cu ideea trecerii la ora de vară a fost inventatorul Benjamin Franklin (sec. al XVIII-lea), care a propus că ar fi mai eficient ca oamenii să se trezească mai devreme cu o oră pentru a beneficia de lumina naturală. Astfel avea loc o economie la nivelul lămpilor cu ulei.
Prima țară care a implementat schimbarea orei a fost Germania (23 aprilie 1916), în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Motivul pentru care s-a luat aceasta decizie a fost reducerea intervalului de timp în care se utiliza lumina artificială, cu scopul de a economisi energia utilizată ulterior pentru războiul propriu-zis.
Aparent, anul acesta avem o primăvară plină, lăsând la o parte evenimentul de a schimba ora, care se petrece anual. Alternanța frig-cald, soare-ploaie-zăpadă are și ea o influență deosebită asupra organismului (mai multe aici).
Dar să fim optimiști, întotdeauna e loc și de mai rău! :))
Pe mâine! 🙂
