De vorbă cu Ioana

Am reușit să alcătuiesc, în sfârșit, primul meu interviu. Persoana pe care am decis să o intervievez pentru prima oară este chiar Ioana, colega mea de cameră, cu care chiar m-am distrat în urma dialogului. Așa cum mă așteptam, am aflat lucruri pe care nu le știam.

Cadru: Camera noastră de cămin

Observație: voi adăuga note suplimentare, unde este cazul, astfel: […]

Cine ești? Cum te descrii?

Numele meu este Ioana și atât. Am 21 de ani. În prezent studiez la Facultatea de Inginerie Aerospațială, care nu e chiar cine știe ce, doar numele e wow. Vin din Târgu Neamț, un oraș foarte frumos, care e drag sufletului meu, bineînțeles, că e acasă.

Ai zis de facultate, că nu prea te încântă. Poți să dezvolți?

Da. Eu, când am venit, mi se parea… nu știu. Am venit așa cu un vibe, cu o energie, mi se părea că o să fac ceva remarcabil. Eu tot timpul am mers pe premiza că vreau să fac ceva în așa fel încât să rămână după mine acel lucru. Adică să fiu remarcată, să nu mor ca proasta. Asta a fost tot timpul în mintea mea, știi? Am crezut că dacă urmez facultatea asta o să fac ceva, dar de fapt nu e chiar așa. Sau poate nu mi-am dat eu silința atât de mult, se poate și asta. Amândouă în același timp, cred.

Tu, de fapt, ai renunțat la altă facultate ca să vii aici, nu?

Da. Am fost admisă la Universitatea de Medicină, în Iași, secția bioinginerie. Cred că asta a fost mai mult dorința familiei, decât a mea, dar în ultima perioadă am început să-mi pun întrebarea, „Oare ce ar fi fost dacă eram acolo?”. Am ajuns în punctul în care să îmi dau seama că fac ceva greșit. Parcă nu e chiar ceea ce-mi doresc. Parcă sunt mai mult umanistă decât realistă.

Și ai de gând să faci ceva în privința asta?

Nu știu. Încă nu știu. Uite, de exemplu, mi-aș dori să fac un curs de make-up artist, dar, știi cum e, oamenii, când faci genul ăsta de meserie, nu prea te privesc cu ochi buni.

De ce spui asta?

Pentru că li pare că doar oamenii fără facultate fac chestii din astea. Cred că asta era și în mintea mea: „Eh, coafeză!”, „Te machează cu două culori și aia e!”. Dar după ce am ajuns la facultate și am vazut că lucrurile nu stau chiar așa, am început să privesc oamenii din altă perspectivă.

Cum a fost copilăria ta?

Fericită! Am fost un copil cuminte, ascultător, dar am făcut și multe trăsnăi.

Poți să spui una?

Oo, când m-a prins tata prima oară cu un băiat. Cred că aveam 14 ani sau 13 și a venit băiatul din alt sat, de la vreo 20 de km, cu bicicleta, la mine. Și stăteam acolo, pe drum, că îți dai seama, nu puteam să-l duc acasă, că mi-era rușine. Și m-a prins tata cu el. Tata venea, cred că, de la serviciu. Și ăsta mă ținea de șold, poate mai în jos, ceva de genul. Și m-a văzut tata, a trecut pe lângă noi și a zis „Nu stați și voi așa în mijlocul drumului, că lumea vede și…” , mă rog, ca la sat. Am intrat după în casă, la vreo 10 minute, îți dai seama. Vai, ce ceartă am primit atunci… Doamne ferește!

Că tot ai adus vorba despre tatăl tău, cum a fost relația ta cu părinții?

Tata a stat mai mult cu noi, pentru că mama a fost plecată și e în prezent în străinătate. Cu tata, imaginează-ți, mă duceam și îi ziceam ” Hai, tată, să te dau cu cremă!” și de fapt îl dădeam cu fond de ten, îl macheam, săracu’! Acum îmi dau seama că făceam tâmpenii. Și mama, cu mama chiar am o relație super. Acum ne-am mai apropiat, pentru că am devenit mai mare și a început să-și facă griji pentru chestia asta și avem o relație mai deschisă, asta vreau să spun. Acum am început să vorbim foarte multe lucruri. Înainte, nu știu, eram rușinoasă și nu prea îmi plăcea să vorbesc despre asta.

Hobby-ri?

Mă uit la filme, orice prind. Acum sunt la „Game of Thrones”. Abia după 10 ani lumină s-a trezit și Ioana să se uite la serialul ăla. Cărți. Muzică. Meditații, dar ăsta nu e hobby, e necesitate. Acum m-am apucat de Aeroclub, nu știu cum o să fie. Sunt la planor. Dar eu sunt conștientă că nu o să intru. Adică, bun, avem șanse egale, dar eu vreau să învăț ceva, nu vreau să intru, pentru că eu nici măcar nu am carnet, apoi să pilotez un planor. O să vedem.

Vicii?

Cafea. A fost un viciu, l-am lăsat și iar m-am apucat, în rest nu prea am. Uite și la hobby: club, club, party, club, club.

Cum arată o zi tipică din viața ta?

Oho. Să începem cu o zi în care am ore de la 10. Mă trezesc la 8 sau la 8 jumătate, depinde [oftat], mă machiez, chestii din astea de igienă personală, mă rog. O trezesc pe Andreea, că ea doarme tot timpul [nu e adevărat], eu nu știu cum poate fata aia să doarmă. Doarme și-n sesiune, ea nu are nicio problemă, niciodată. Mă duc la facultate, văd toți „plicticoșii” de profesori, ajung să râd din orice, de oboseală. Stăm câte 7, nu, 8-10 ore, că acum s-a modificat programul. 8-10 ore, ce 6? După 6 ore sunt fresh, de la 6 încolo se activează… Și-i asculți, și-i asculți, și-i asculți și turbezi, mai verifici un Facebook, termini Facebook-ul de scrollat și tot te plictisești. Dai pe Tinder, toți dubioșii, vorbești cu n-șpe mii și tot te plictisești. Terminăm facultatea, să zicem, pe la ora 16 [calculul dă cu virgulă, dar avem zile și zile]. După iau metroul și mă duc la meditații. Bun! Aici am tot felul de copii, și mai buni și mai puțin buni. Unii sunt foarte obositori, alții îți oferă o satisfacție. Asta depinde de ei. Uneori ies fără nicio vlagă în mine, îmi vine să mă dau cu capul de pereți. E foarte greu să lucrezi cu ei. Nu știu profesorii noștri cum erau în stare să lucreze cu atâția copii simultan. Mă întorc la cămin, mă uit la orice, orice tâmpenie în afară de ceva inteligent, pentru că deja sunt sătulă de 8 ore de ascultat niște „aparate plicticoase”. Apoi vorbesc cu Andreea, dacă e în cameră și gata, somn.

Un obstacol semnificativ din viața ta

Sunt două. Unul a fost cu BAC-ul. La noi era foarte mare corupția, ni s-au cerut bani pentru corectare, după care au venit controale. Toată situția asta m-a stresat, dar în final totul s-a încheiat cu bine. Un alt obstacol, cred că și ăsta destul de important, a fost fostul meu prieten, pe care mă bazam. Îl vedeam mai serios decât pe foștii prieteni. A fost destul de greu, știi? Mergea totul ok și într-o zi m-a sunat și mi-a zis că nu mai vrea să fim împreună. Din punctul ăla, multe lucruri s-au schimbat: perspective, motivație, tot ce ține de asta. Era un punct de sprijin al meu, care nu a mai fost.

Superstițioasă?

Nu! Cred în Dumnezeu. Cred în existeța lui, dar asta cu o limită. În sensul în care nu cred în mare parte în preoți. În 90% nu cred, 10% sunt preoți cu har. Tatăl meu e dascăl la biserică, dar nu ne-a impus niciodată să credem, ne-a lăsat pe noi să decidem.

Frici?

Ah, aici sunt multe. Prima frică e frica de înălțime. Am descoperit faptul că dacă eu sunt la 3 metri și mă uit în jos am tendința de a leșina. În general, de animăluțe nu prea mi-e frică, puțin de pisici. Sună dubios, dar da. Singura pisică pe care o accept e a Nicoletei [va urma] și pe aia cu forța. Când am fost mică, m-am jucat cu o pisică și am băgat-o în apă. S-a zbătut și când a sărit din apă, m-a zgâriat toată pe față. Încă o frică… să rămân singură, în general. Mai am frica să nu rămân singură o viață, adică în sensul în care să nu găsesc pe nimeni. Eu nu m-aș vedea singură. În viitor, hai să zicem 2, 3 ani, da. Dar mai încolo, nu. Adică mi-aș dori să-mi fac o familie să am și eu copii, deja știu cum îi cheamă: Anastasia și David Ionuț.

O țăcăneală a ta.

O știi. Nu suport hârtia igienică pe masă și sunt obsedată de curățenie.

Cum te vezi în următorii 10 ani?

Hm, deci o să am 31 de ani. Căsătorită, cu carieră, cu părinții ok, cu frații, cu bunicii. Vreau să fiu împlinită pe plan profesional, sentimental, cred că toată lumea își dorește asta.

Și ultima întrebare: Cum ne-am cunoscut noi?

Pe un grup, pe Facebook, cu câteva zile înainte de începerea anului universitar, a pus cineva listele cu grupele. Pe grup deja se discuta cine în ce grupă e și am văzut că ai dat tu like acolo și am zis „He, asta e colega mea!”. M-am băgat în seamă cu tine, nu mai știu ce te întrebam, de facultate, dacă stai în cămin, dacă nu. Mie nu mi-era să merg cu tine, că cine știe, ne împrieteneam noi, mie mi-era că nu știam să ajung la facultate. Am venit la tine în cameră, era… cred că un metru liber în camera aia, nici măcar unul [eram cazate 3 în cameră pe atunci], erau multe, multe lucruri, nu aveai cum să respiri. După, unde ne-am mai întâlnit? Ce ne-a legat pe noi ușor, ușor a fost restanța la BCDI [baze de calcul diferențial și integral]. Știu că am fost atunci în parc. Și așa ne-am cunoscut. După, a avut loc un incident în camera ta și ai stat vreo lună pe capul meu. Apoi m-ai băgat în grupul tău de prieteni și asta a fost.

Acestea fiind spuse, mulțumesc frumos, Ioana!

Cu mult drag! La următorul interviu!

Pe mâine! 🙂

Citește și De vorbă cu Nicoleta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s