Ziua 3

 

Azi e despre stres și puțin despre mine

După cum mă plângeam până acum, azi am avut ultimul examen din prima sesiune din anul III (l-am luat, l-am luat). Dacă următoarea întrebare firească ar fi „Ce studiez?”, ei bine sunt și eu o victimă a Universității Politehnica București, mai precis a Facultății de Inginerie Aerospațială.

Tendința de a ne plânge vine de la sine. Dacă ceva e sigur în mediul universitar, acel lucru e ca fiecare are cel puțin o nemulțumire pe care care simte nevoia să o reprime într-un fel sau altul.

  • Restanțierii se plâng, evident, de dificultatea subiectelor si de atitudinea profesorilor
  • Bursierii se vaită mai tot timpul înainte de examen că nu au învățat nimic, dar sunt „surprinși” și ei când văd mult doritul 10 trântit in carnet
  • Leneșii se roagă permanent pentru un 5, drept răsplata pentru orele dinaintea examenului în care au făcut un efort „fantastic” să rețină cât mai multă materie. Aici lucrurile se mai împart în doua subcategorii: cei care iau sub 5 si intră in prima categorie (restanțierii) sau dacă le surâde norocul, iau un 5, 6 și se plâng că meritau mai mult

Cam astea ar fi categoriile de bază. Dacă e să mă întrebați pe mine, în sesiunea asta tumultuoasă, m-aș încadra lejer la leneși. Și acum, luând lucrurile puțin mai în serios: e foarte greu să te menții motivat.

Da, dacă ai un start bun, îți dorești sa continui, dacă ești motivat de o bursă, îți doresti să o păstrezi, dar mie mi-a fost întotdeauna greu să mă depășesc pe mine. Nu mi-era bine cu cine eram, dar nici nu depuneam un efort suplimentar să schimb ceva.

Îmi amintesc cât de pasionată de avioane eram în anul I și ce așteptări aveam de la tot ce urma să vină. Și aici vreau să punctez că e bine să ai așteptări, dar să-ncerci să iei in calcul și eventualele dezamăgiri.

Legat de asta, am o amintire tot din anul I, de la știința comunicării. Proful, un tip foarte de treabă, l-am îndrăgit din prima, ne-a spus că nu există de fapt dezamăgire. Dezamăgirea o creăm singuri. Din moment ce ne amăgim și lucrurile nu se întâmplă așa cum ne dorim noi, BOOM, apare dezamăgirea. Mi-a plăcut mult aluzia cu amăgirea.

Ca să mă raportez strict la mine, atunci când nu m-am descurcat așa cum îmi doream pe un anumit plan, nu am încercat neapărat să muncesc mai mult, ci am apelat la alte activități care să compensezi pe alte laturi.

Așa am ajuns încă din anul I să dau meditații, nivel gimnazial la matematica, română si engleză. La început fiecare leu în plus era o satisfacție și m-a făcut să mă simt puțin mai pe picioarele mele.

Dar voi dezbate mai pe larg subiectul în postarile viitoare.

Pe mâine! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s