Ziua 2

Surprinzător, dar încă sunt aici! 😀

De data asta cadrul e puțin schimbat. Eu stau cocoțată în patul de sus (pentru ca da, uneori la cămin viața e la înălțime).  Mai e O ZI până la IMPACT. Mâine am ultimul examen din aceasta minunată sesiune, care a făcut sute de victime.

Dilema zilei de azi?

Cum să împrumut laptopul colegei, în condițiile în care ea îl folosește să învețe pentru mâine, iar eu îmi doresc să public „ziua 2”?

Ei bine… Îmi place să cred că știu să mint, dar de data asta mă simt nevoită să îi zic marea taină, moment în care îmi sare în cap că nu am anunțat-o mai devreme. Caz clasat! Sunt cu laptopul în brațe, urmând să vă spun că în loc să intru în panică pentru mâine, mă gândesc cum va fi diseara la cursul de inițiere in WEST COAST SWING.

Știu întrebarea. De unde și până unde?

Ei bine, „amicul” meu, cum îmi place mie să-l alint, e pasionat de dansuri. Așadar:

  • A făcut cam jumătate de an de bachata combinată cu salsa și kizomba
  • De vreo 4 luni ne-am apucat împreună de tango (țin să precizez că am mai lipsit de câteva ori din motive mai mult sau mai puțin obiective)
  • Dansuri populare face de vreo 3 luni, din câte am înțeles eu, cu scopul de a face praf toți nuntașii la un eventual eveniment de genul
  • Și azi începe nebunia cu west coast swing

Omul știe să-și trăiască viața!

În mintea mea lucrurile sunt foarte simple. Voiam să fac tango încă de când eram mică (povestioara amuzantă e mai jos), iar acum am constatat că mi se potrivește și chiar e conform așteptărilor. Latino nu e chiar genul meu, dar mă gândesc că odată ce încep să stăpânesc mișcările, îmi va plăcea (ce-i drept, sunt puțin invidioasă pe șoldurile fluide ale ”amicului”).

Ok, 4 ore mai am de învățat până să plec la dans și cred că ar fi momentul să mă reapuc, nu-i așa? (De ce oamenii tind să caute orice altceva de făcut când responsabilitățile bat la ușă?)

BONUS: povestioara amuzantă

Cred că aveam vreo 4, maxim 5 ani și eram la o nuntă, a unor vecini (parcă). Cert e că îmi plăcea foarte mult un băiat, cu care (n-am idee cum), am legat un vals improvizat (nivel preșcolar). Era visul vieții mele la momentul ăla, iar ce a urmat probabil a fost coșmarul vieții lui. După terminarea melodiei romantince, nu m-am mai dezlipit de el (la propriu), îl țineam strâns de mână chiar și când el voia să se joace cu prietenii de vârsta lui (era, cred, cu vreo 4 ani mai mare). Nu știu cum a reușit să scape de mine, dar îmi aduc aminte doar tristețea aia din ochii lui de băiețel politicos, care nu voia să îmi zică să mă car odată de lângă el, dar își dorea mult libertatea pe care toți bărbații și-o doresc, dar „femeile” de toate vârstele le-o constrâng. Sfârșit!

Pe mâine! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s